miercuri, 18 iulie 2012
BATAIA DE JOC SI UMILINTELE CE MI-AU FOST APLICATE DE REGIMUL PD-L.
duminică, 1 iulie 2012
AUDITUL DOARME, "BAIETII DESTEPTI" FURA BANII PRIMARIEI TG.NEAMT.
INAVUTIRI IN ADMINISTRATIA LOCALA TG.NEAMT
joi, 10 mai 2012
SCRISOARE DESCHISA PRIMARULUI -Nr.9.855/03.05.2012
duminică, 7 august 2011
BENEFICIILE APLICARII LEGII COJOCARU-înregistrata la Senatul României cu nr. 397/14.06.2010
să aplice LEGEA COJOCARU , să scoatem ţara din sărăcie şi umilinţă!
1. Proiectul de lege prind despăgubirea cetăţenilor României pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin aşa-numita privatizare, proiect cunoscut opiniei publice sub denumirea de LEGEA COJOCARU(!), a fost înregistrat la Senatul României cu nr. 397/14.06.2010 şi prevede, în esenţă, următoarele:
1.1. În urmatorii 10 ani, fiecare cetăţean major al României va fi despăgubit cu echivalentul sumei de 20.000 de euro.
1.2. Aceşti bani vor fi folosiţi numai pentru investiţii, pentru crearea de capacităţi de producţie ; maşini, utilaje, fabrici, spaţii comerciale, hoteluri, bănci, autostrăzi, sisteme de irigaţii etc; şi locuri de muncă. Cetăţenii vor putea prezenta proiecte de investitii în calitate de persoane fizice autorizate, asociaţii familiale, societăţi cu raspundere limitată, societăţi pe acţiuni etc.
1.3. Banii necesari pentru plata despăgubirilor vor fi obţinuţi, în principal, prin instituirea unui IMPOZIT PROGRESIV pe marile averi dobândite prin aşa-zisa privatizare. Cei mai mulţi cetăţeni, peste 90%, nu vor plăti nimic în plus faţă de ce plătesc acum. …Detalii/metodologie, in comentariile urmatoare de mai jos:
În prezent, România produce, anual, o avuţie (PIB) egală cu 120 de miliarde de euro. Din această sumă, numai 40 de miliarde sunt salarii şi pensii, restul, de 80 miliarde, reprezintă PROFITURI, care intră în buzunarele şi conturile celor care s-au îmbogăţit prin privatizare. LEGEA COJOCARU propune ca, prin impozitul progresiv pe avere, să preluăm o parte din cele 80 miliarde, circa 24-25 miliarde pe an, pe care să-i folosim pentru a-i despăgubi pe cetăţeni şi pentru a realiza un program de investiţii, de peste 600 miliarde de euro, în următorii 10 ani.
Ceea ce înseamnă, 6 milioane de locuri de muncă, schimbarea din temelii a economiei şi societăţii româneşti. Expunerea de motive la acest proiect de lege, cu toată documentaţia de fundamentare, este publicată pe: http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=246
2. LEGEA COJOCARU reprezintă nucleul unui întreg pachet legislativ, denumit PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA, care cuprinde şi: legea impozitului progresiv pe avere; legea controlului averilor; legea revizuirii Constituţiei (Varianta Cojocaru)( http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=230 ). Toate aceste proiecte de legi sunt publicate pe : http://www.variantacojocaru.ro/ .
3. Deoarece a devenit clar că actuala clasă politică din România refuză să pună în aplicare PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA, am iniţiat crearea unei noi forţe politice, formată din persoane care nu au participat la conducerea statului român în ultimii 60 de ani, care nu s-au îmbogăţit prin ;privatizare;, persoane care s-au opus procesului de sărăcire şi umilire a poporului român în ultimele decenii. Am conceput şi am publicat pe: http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=9 : Doctrina Populară, Programul Politic şi Statutul
Nota: Pe aceasta pagina sunt inserate linkurile de redirectionare a lucrarilor publicate in linie : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=236
Prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989 şi prin manipularea informaţională a cetăţenilor, în România a fost instaurat un stat care s-a autointitulat democratic, dar care nu este construit de popor şi nu guverenează, nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru popor. Dimpotrivă, el este un stat autocratic, dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit, un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a autoinvestit cu puterea statală.
Statul român postdecembrist este opera activiştilor şi securiştilor partidului şi statului comunist, care au creat Constituţia din 1991, au infiltrat partidele politice postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor şi guvernelor postcomuniste, au conceput şi aplicat “reforma”, au conceput şi aplicat legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor cetăţenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale guvernenţilor, prin care naţiunea română a fost adusă la starea de cea mai săracă şi umilită naţiune din Europa.
Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foştii securişti şi activişti comunişti s-a înregimentat în diverse partide, care, prin discursuri şi lozinci acoperă întreg spectrul politic european, având, însă, toate, un scop comun: “reforma”, adică îmbogăţirea lor, a guvernanţilor, prin însuşirea avuţiei create de români înainte de 1989 şi după.
Pentru a-şi realiza obiectivul său fundamental – îmbogăţirea – clasa politică românească postdecembristă şi-a creat statul de care avea nevoie, stat care a aplicat aceeaşi politică, aceeaşi “reformă”, indiferent de coloratura politică a celor care au câştigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008.
Pentru a-şi realiza scopul său fundamental – îmbogăţirea guvernanţilor – statul român postdecembrist s-a autodotat cu puteri nelimitate, discreţionare, dictatoriale.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-şi pune membrii săi deasupra legii, prin legiferarea imunităţii parlamentarilor hoţi, excroci, corupţi, şpăgari, ţepari de bănci, de societăţi de asigurări, de fonduri de investiţii, ş.a.m.d.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a expropriat cetăţenii României de întregul capital acumulat de aceştia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin aşa-zisa privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanţilor şi a clientelei lor politice şi financiare.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogăţirea guvernanţilor, prin jefuirea cetăţenilor de o mare parte a veniturilor acestora, prin inflaţie artificială, manipularea pieţelor de capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor şi a întreprinderilor industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească monedă, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a tipărit şi a aruncat pe piaţă atâţia bani câţi i-au trebuit pentru a genera o inflaţie galopantă, prin care salariile şi preţul forţei de muncă au fost aduse la unul din cele mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile româneşti au fost falimentate şi decapitalizate, astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în proprietatea privată a guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriţi de stat au fost puşi la dispoziţia sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a impus vreo restricţie, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a impus, cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care au contribuit şi ele la crearera inflaţiei artificiale, principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului naţional, pentru reducerea valorii forţei de muncă şi a capitalului naţional, pentru sărăcirea populaţiei şi îmbogăţirea guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze piaţa de capital, respectiv modul în care să fie efectuate oparaţiunile de vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acţiuni, obligaţiuni, etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern pentru reglementarea pieţei de capital, care au permis ca sume băneşti uriaşe ale cetăţenilor să fie furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor acestei pieţe, instrumente create de stat, prin lege, regulamente, instrucţiuni, etc.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze circulaţia banilor în economie, prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern prin care a permis Băncii Naţionale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu capital de stat şi privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP, B.I.R., etc) şi aproape toate băncile populare înfiinţate după 1989.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul ajuns în proprietatea lui, a statului.
El, statul român, se autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital acumulat de cetăţenii români până în 1989, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare la acea dată. Neavând nici o răspundere constituţională pentru capitalul naţional pe care şi l-a însuşit abuziv, statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a devalizat, l-a vândut, la preţuri de nimic, cu sumele încasate şi-a plătit menţinerea la putere, i-a mituit pe salariaţi să se lase expropriaţi şi concediaţi.
Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe grumazul cetăţeanului român cele mai grele impozite şi taxe de pe continent, deşi el, cetăţeanul român, tot datorită statului, are cele mai mici venituri.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în mod sistematic, Constituţia, propriile legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertăţile şi drepturile cetăţenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru abuzurile sale.
Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanţii României au obţinut în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituţiei. Adevăratul motiv al revizuirii Constituţiei nu l-a constituit, nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuţiei naţionale, care, conform Constituţiei din 1991, nu puteau fi înstrăinate. “Scăpaseră” bogăţiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul, gazele naturale, etc, ca şi apele – delta, lacurile, râurile, apele minerale.
Conform Constituţiei din 1991, făceau obiectul exclusiv al proprietăţii public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public”. Conform Constituţiei revizuite în 2003, fac obiectul proprietăţii publice “bogăţiile de interes public (deci nu de orice natură) ale subsolului, spaţiul aerian (nu şi căile de comunicaţii), apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional (deci nu toate apele, ci numai cele de interes naţional)”.
Cina va stabili care bogăţii ale subsolului nu sunt de interes public şi care ape nu sunt de interes naţional? Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au votat şi legile privatizării, şi legile care au falimentat băncile şi fondurile de investiţii, şi legile care au condus la înjumătăţirea salariilor şi pensiilor.
Statul român postdecembrist a fost de la început şi continuă să fie un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul său, un stat democratic, un stat popular.
1. Proiectul de lege prind despăgubirea cetăţenilor României pentru capitalul de care au fost deposedaţi prin aşa-numita privatizare, proiect cunoscut opiniei publice sub denumirea de LEGEA COJOCARU(!), a fost înregistrat la Senatul României cu nr. 397/14.06.2010 şi prevede, în esenţă, următoarele:
1.1. În urmatorii 10 ani, fiecare cetăţean major al României va fi despăgubit cu echivalentul sumei de 20.000 de euro.
1.2. Aceşti bani vor fi folosiţi numai pentru investiţii, pentru crearea de capacităţi de producţie ; maşini, utilaje, fabrici, spaţii comerciale, hoteluri, bănci, autostrăzi, sisteme de irigaţii etc; şi locuri de muncă. Cetăţenii vor putea prezenta proiecte de investitii în calitate de persoane fizice autorizate, asociaţii familiale, societăţi cu raspundere limitată, societăţi pe acţiuni etc.
1.3. Banii necesari pentru plata despăgubirilor vor fi obţinuţi, în principal, prin instituirea unui IMPOZIT PROGRESIV pe marile averi dobândite prin aşa-zisa privatizare. Cei mai mulţi cetăţeni, peste 90%, nu vor plăti nimic în plus faţă de ce plătesc acum. …Detalii/metodologie, in comentariile urmatoare de mai jos:
În prezent, România produce, anual, o avuţie (PIB) egală cu 120 de miliarde de euro. Din această sumă, numai 40 de miliarde sunt salarii şi pensii, restul, de 80 miliarde, reprezintă PROFITURI, care intră în buzunarele şi conturile celor care s-au îmbogăţit prin privatizare. LEGEA COJOCARU propune ca, prin impozitul progresiv pe avere, să preluăm o parte din cele 80 miliarde, circa 24-25 miliarde pe an, pe care să-i folosim pentru a-i despăgubi pe cetăţeni şi pentru a realiza un program de investiţii, de peste 600 miliarde de euro, în următorii 10 ani.
Ceea ce înseamnă, 6 milioane de locuri de muncă, schimbarea din temelii a economiei şi societăţii româneşti. Expunerea de motive la acest proiect de lege, cu toată documentaţia de fundamentare, este publicată pe: http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=246
2. LEGEA COJOCARU reprezintă nucleul unui întreg pachet legislativ, denumit PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA, care cuprinde şi: legea impozitului progresiv pe avere; legea controlului averilor; legea revizuirii Constituţiei (Varianta Cojocaru)( http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=230 ). Toate aceste proiecte de legi sunt publicate pe : http://www.variantacojocaru.ro/ .
3. Deoarece a devenit clar că actuala clasă politică din România refuză să pună în aplicare PROIECTUL PENTRU ROMÂNIA, am iniţiat crearea unei noi forţe politice, formată din persoane care nu au participat la conducerea statului român în ultimii 60 de ani, care nu s-au îmbogăţit prin ;privatizare;, persoane care s-au opus procesului de sărăcire şi umilire a poporului român în ultimele decenii. Am conceput şi am publicat pe: http://www.variantacojocaru.ro/?page_id=9 : Doctrina Populară, Programul Politic şi Statutul
Nota: Pe aceasta pagina sunt inserate linkurile de redirectionare a lucrarilor publicate in linie : http://www.universulromanesc.com/ginta/showthread.php?t=236
Prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989 şi prin manipularea informaţională a cetăţenilor, în România a fost instaurat un stat care s-a autointitulat democratic, dar care nu este construit de popor şi nu guverenează, nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru popor. Dimpotrivă, el este un stat autocratic, dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit, un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a autoinvestit cu puterea statală.
Statul român postdecembrist este opera activiştilor şi securiştilor partidului şi statului comunist, care au creat Constituţia din 1991, au infiltrat partidele politice postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor şi guvernelor postcomuniste, au conceput şi aplicat “reforma”, au conceput şi aplicat legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor cetăţenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale guvernenţilor, prin care naţiunea română a fost adusă la starea de cea mai săracă şi umilită naţiune din Europa.
Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foştii securişti şi activişti comunişti s-a înregimentat în diverse partide, care, prin discursuri şi lozinci acoperă întreg spectrul politic european, având, însă, toate, un scop comun: “reforma”, adică îmbogăţirea lor, a guvernanţilor, prin însuşirea avuţiei create de români înainte de 1989 şi după.
Pentru a-şi realiza obiectivul său fundamental – îmbogăţirea – clasa politică românească postdecembristă şi-a creat statul de care avea nevoie, stat care a aplicat aceeaşi politică, aceeaşi “reformă”, indiferent de coloratura politică a celor care au câştigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008.
Pentru a-şi realiza scopul său fundamental – îmbogăţirea guvernanţilor – statul român postdecembrist s-a autodotat cu puteri nelimitate, discreţionare, dictatoriale.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-şi pune membrii săi deasupra legii, prin legiferarea imunităţii parlamentarilor hoţi, excroci, corupţi, şpăgari, ţepari de bănci, de societăţi de asigurări, de fonduri de investiţii, ş.a.m.d.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a expropriat cetăţenii României de întregul capital acumulat de aceştia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin aşa-zisa privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanţilor şi a clientelei lor politice şi financiare.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogăţirea guvernanţilor, prin jefuirea cetăţenilor de o mare parte a veniturilor acestora, prin inflaţie artificială, manipularea pieţelor de capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor şi a întreprinderilor industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor şi pensiilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească monedă, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a tipărit şi a aruncat pe piaţă atâţia bani câţi i-au trebuit pentru a genera o inflaţie galopantă, prin care salariile şi preţul forţei de muncă au fost aduse la unul din cele mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile româneşti au fost falimentate şi decapitalizate, astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în proprietatea privată a guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriţi de stat au fost puşi la dispoziţia sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a impus vreo restricţie, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Naţională a României, a impus, cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care au contribuit şi ele la crearera inflaţiei artificiale, principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului naţional, pentru reducerea valorii forţei de muncă şi a capitalului naţional, pentru sărăcirea populaţiei şi îmbogăţirea guvernanţilor.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze piaţa de capital, respectiv modul în care să fie efectuate oparaţiunile de vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acţiuni, obligaţiuni, etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern pentru reglementarea pieţei de capital, care au permis ca sume băneşti uriaşe ale cetăţenilor să fie furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor acestei pieţe, instrumente create de stat, prin lege, regulamente, instrucţiuni, etc.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze circulaţia banilor în economie, prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai multe legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern prin care a permis Băncii Naţionale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu capital de stat şi privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP, B.I.R., etc) şi aproape toate băncile populare înfiinţate după 1989.
Constituţia din 1991 nu a acordat statului român puterea de a avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul ajuns în proprietatea lui, a statului.
El, statul român, se autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital acumulat de cetăţenii români până în 1989, încălcând prevederile Constituţiei în vigoare la acea dată. Neavând nici o răspundere constituţională pentru capitalul naţional pe care şi l-a însuşit abuziv, statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a devalizat, l-a vândut, la preţuri de nimic, cu sumele încasate şi-a plătit menţinerea la putere, i-a mituit pe salariaţi să se lase expropriaţi şi concediaţi.
Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe grumazul cetăţeanului român cele mai grele impozite şi taxe de pe continent, deşi el, cetăţeanul român, tot datorită statului, are cele mai mici venituri.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în mod sistematic, Constituţia, propriile legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertăţile şi drepturile cetăţenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără să dea socoteală în faţa cetăţenilor pentru abuzurile sale.
Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanţii României au obţinut în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituţiei. Adevăratul motiv al revizuirii Constituţiei nu l-a constituit, nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuţiei naţionale, care, conform Constituţiei din 1991, nu puteau fi înstrăinate. “Scăpaseră” bogăţiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul, gazele naturale, etc, ca şi apele – delta, lacurile, râurile, apele minerale.
Conform Constituţiei din 1991, făceau obiectul exclusiv al proprietăţii public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicaţii, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public”. Conform Constituţiei revizuite în 2003, fac obiectul proprietăţii publice “bogăţiile de interes public (deci nu de orice natură) ale subsolului, spaţiul aerian (nu şi căile de comunicaţii), apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional (deci nu toate apele, ci numai cele de interes naţional)”.
Cina va stabili care bogăţii ale subsolului nu sunt de interes public şi care ape nu sunt de interes naţional? Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au votat şi legile privatizării, şi legile care au falimentat băncile şi fondurile de investiţii, şi legile care au condus la înjumătăţirea salariilor şi pensiilor.
Statul român postdecembrist a fost de la început şi continuă să fie un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul său, un stat democratic, un stat popular.
MISCAREA PENTRU BUNUL SIMT-http://www.facebook.com/groups/tribunabunuluisimt/?id=251177088233800¬if_t=group_activity
Prins cu toate grijile vieţii cotidiene, preocupat mereu pentru ziua de mâine, manipulat sistematic şi smuls de buzunare din toate părţile, românul nu mai reuşeşte să-şi trăiască viaţ:a. Românul supravieţuieşte!
Se descurcă fiecare cum poate şi pare că viaţa ne trăieşte pe noi şi nu invers, pentru că am pierdut total controlul asupra a tot ceea ce ne înconjoară, întocmai ca o frunză pe apă, sau în vânt...
Şi întocmai ca o frunză în vânt sunt opiniile şi părerile noastre, pentru că nu prea mai avem un cuvânt de spus.
Cei ce ar trebui să ne asculte nevoile şi să ne reprezinte, distinşii noştri politicieni, au alte treburi. Priorităţile domniilor lor sunt interesele personale, apoi cele de partid şi dacă le mai rămâne timp, câte unul se mai gândeşte şi la imaginea lui, foarte de folos la următoarele alegeri şi mai face câte o acţiune, având grijă să fie înconjurat de multe camere de luat vederi şi de ziarişti, dispuşi să-i cânte lucrătura aşa cum îşi cotcodăceşte găina oul abia făcut, de parcă nu tocmai asta ar fi menirea sa.
Din punct de vedere social, trăim într-o stare permanentă de agitaţie dusă până la extrem. Suportăm zilnic un bombardament mediatic plin de senzaţionalism, de sex, de droguri, de ştiri negative, prin care suntem manipulaţi şi prin care ni se induce ideea că tot ceea ce contează în lumea asta sunt BANII...
Creierele fragile ale copiilor noştri sunt astfel mitraliate sistematic, urmărindu-se trezirea instinctelor primare, anihilarea inteligenţei şi transformarea generaţiilor viitoare într-o turmă de oi, acţiuni în urma cărora fiii noştri nu mai înţeleg ceea ce este bine şi ceea ce este rău, nu mai sunt capabili să facă diferenţa între corect şi incorect, normal şi anormal, decent şi indecent, moral şi imoral.
Trebuie să învăţăm să ne ferim de manipulări şi de provocări. Propaganda şi manipularea sunt lucruri la care unii se pricep foarte bine. Şi tot foarte bine se pricep în a ne asmuţi unul contra celuilalt: “dezbină şi trage foloase”, sau:” dezbină şi stăpâneşte”, sunt două concepte pe care le simţim zilnic pe pielea noastră!...
Este stimulat egoismul feroce, individualismul, orgoliul, nepăsarea faţă de tot ceea ce se petrece în jur şi mai ales faţă de suferinţele altora (mai ales dacă acestea poartă bani).
Este promovată invidia, că armă supremă a dezbinării noastre; societatea actuală ne înrăieşte şi ne învrăjbeşte pentru ca “cineva” să tragă foloase; se practică intens demonizarea, bagatelizarea şi demonetizarea termenilor ce exprima coeziunea şi unitatea dintre membrii unei comunităţi, prin batjocură, provocări şi false etichetări!
Sunt convins că una din cauzele pentru care o ducem din ce în ce mai rău este reaua credinţă şi lipsa totală de bun simţ, care ne-a fost indusă de către cei plătiţi din banii noştri să ne facă viaţa, dacă nu mai bună, măcar, mai NORMALĂ!...
În toţi anii de după revoluţie, românii au votat permanent “contra”: contra comunismului, contra lui Iliescu, a lui Năstase, a lui Băsescu, etc..., fără să se preocupe, însă, de ceea ce pun în locul lor... Important era să nu mai fie cine a fost!...
Şi rezultatele se văd, amarnic, în nivelul nostru de trai; în “fuga” românilor peste hotare; în industria care s-a vândut pe beţe de chibrituri; în agricultura fărâmiţată şi lăsată de izbelişte; în economia care se prăbuşeşte... şi oriunde mai sunteţi dumneavoastră capabili să le vedeţi...
Şi cum încearcă să vină cineva cu o ideie de schimbare, e imediat redus la tăcere de maşina de propagandă gălăgioasă şi de împroşcat noroi, mare specialistă în diversiuni şi în acţiuni de compromitere publică, prin intermediul căreia, idealistul este luat în derâdere, taxat de comunist şi aruncat în derizoriu, chiar înainte de a termina ceea ce are de spus. Inamicii publici trebuiesc anihilaţi din faşă!...
Păi, bine şi atunci nouă ce ne mai rămâne de făcut?
Concluzii:
După părerea “distinşilor” – nimic... Lor le convine de minune postura de conducători de turmă, (numiţi popular ciobani), turmă pe care ei o vor cât mai puţin informată, pentru că cine deţine informaţia deţine şi puterea, cât mai puţin educată, pentru că cei mai puţin instruiţi sunt mai uşor de manipulat şi cât mai săracă, pentru că cei disperat de săraci sunt mult mai uşor (şi mai ieftin) de corupt.
Bun!... Asta e părerea lor. Dar a noastră? A generaţiei “de sacrificiu” cum ne-au numit în vremea dictaturii? Noi ce vrem?
Scuzaţi-mi îndrăzneală, dar eu unul, m-am săturat să mai ascult cât de rău o ducem! M-am săturat să trăiesc într-un “neam de bocitoare”, să trăiesc mereu cu “Drobul de Sare” pe sobă şi eu să stau să mă uit la el şi doar să mă minunez de cât e de periculos!...
Solutii:
E timpul!...
- E timpul să ne unim şi să facem ca ideile bune pentru noi toţi, să coboare din cărţi pe stradă şi să iasă din familie în societate;
- E timpul să ne reamintim că suntem oameni, dotaţi cu raţiune;
- E timpul să reîncepem să gândim, pentru că societatea actuală ne stimulează doar instinctele şi consumismul;
- E timpul să reinvăţăm să ascultăm şi să respectăm opiniile altora chiar şi atunci când nu suntem de acord cu ele;
- Să redescoperim calmul şi starea de normalitate, căci nu întotdeauna cel ce urlă mai tare are şi dreptate;
- Să ne amintim că oamenii sunt fiinţe sociale;
- Să redescoperim care sunt adevăratele valori pentru care merită să trăim;
- Şi să nu uităm că AVEM TIMP!...
- Să învăţăm să citim printre rânduri şi să auzim şi cuvintele nerostite dintr-un discurs public;
- Să învăţăm să respectăm o persoană după cum vorbeşte, după cum se comportă şi după ceea ce face pentru societate şi nu după banii pe care îi are în buzunar (căci respectul nostru îl merită doar cei care şi-au făcut averea în mod cinstit);
- E timpul să ne reamintim şi să ne dăm motive... să zâmbim!
Primul pas:
Partea rationala si onesta a societatii romanesti, din fericire, se misca.
Dupa cum se stie, au luat fiinta foarte multe grupari sub forma de uniuni, asociatii, grupuri de reflectie, miscari, aliante, etc, fiecare din acestea avand scopul nobil de scoatere a Romaniei si a poporului roman la lumina. Toate aceste grupari au, pana la proba contrarie, un numitor comun: Bunul Simt.
Nu-mi propun unirea acestor grupari. Ar fi minunat daca am fi in stare sa trecem peste orgolii, peste ceea ce ne separa, daca ne-am uita, mai intai, la ceea ce ne uneste si daca am incerca sa gasim puterea in noi de a negocia si de a armoniza, ceea ce ne separa! Sunt deja grupari care merg in aceasta directie laudabila!
Vă propun, cu toată modestia, iniţierea unei mişcări de coeziune sociala si ca un prim pas in acest sens va solicit numirea (alegerea, desemnarea) din partea miscarii dumneavoastra, a unui „Delegat pentru relatia cu Miscarea Pentru Bunul Simt” .
Rolul acestui delegat ar fi acela de facilitare a comunicarii in ambele sensuri dintre gruparile noastre, de informare reciproca asupra actiunilor planificate si de a face lobby pentru o eventuala coordonare in vederea desfasurarii de actiuni in comun.
Vom oferi delegatului desemnat de dumneavoastra un loc cu drept de vot in viitorul Consiliu de Coordonare al MBS.
Scopul MBS este acela de a edita un “Cod al bunului Simţ”, în care să cuprindem toată înţelepciunea populară, acumulata din cele mai vechi timpuri si adaptată la necesităţile şi realitaţile zilelor noastre.
Apoi (si acum urmeaza partea cea mai dificila), vom planifica si desfasura actiuni de implementare a acestui Cod in toate straturile societatii civile.
Nu este nevoie sa va subliniez importanta acestui deziderat.
"Miscarea pentru Bunul Simt", din acest moment, isi va subordona toate luarile de pozitie si actiunile, exclusiv insanatosirii si normalizarii relatiilor dintre toate componentele si membrii societatii romanesti, lasand la latitudinea fiecarei grupari sau persoane, libera optiune a orientarii sale politice, fata de care ne declaram, in mod democratic, tot respectul si absoluta echidistanta.
In perioada imediat urmatoare vom transmite acest Comunicat-solicitare, tuturor gruparilor sociale, asociatiilor studentesti si mediilor universitare in general, care ar putea contribui la acest proiect.
Vă propun să ne întâlnim, deocamdată on-line, să punem pe hârtie toate câte le gândim, să le analizăm, cu calm şi luciditate, să ne punem ordine în gândire, să ne învăţăm unii pe alţii şi să ne ajutăm reciproc să conceptualizam si sa infaptuim acest proiect!...
Să ne învăţăm copiii să facă diferenţele cuvenite, să-i educăm şi să-i pregătim pentru punerea în practică a unui astfel de proiect de insanatosire a vietii sociale, intr-o Romanie în care să troneze BUNUL SIMŢ, meritocraţia şi binele comun, pentru că fiecare dintre noi contează, pentru el însuşi, pentru familia lui, pentru toţi cei din jurul său şi pentru societate!...
Pentru clarificari si comunicari, puteti trimite un e-mail la adresa:
pentrubunulsimt@gmail.com
Se descurcă fiecare cum poate şi pare că viaţa ne trăieşte pe noi şi nu invers, pentru că am pierdut total controlul asupra a tot ceea ce ne înconjoară, întocmai ca o frunză pe apă, sau în vânt...
Şi întocmai ca o frunză în vânt sunt opiniile şi părerile noastre, pentru că nu prea mai avem un cuvânt de spus.
Cei ce ar trebui să ne asculte nevoile şi să ne reprezinte, distinşii noştri politicieni, au alte treburi. Priorităţile domniilor lor sunt interesele personale, apoi cele de partid şi dacă le mai rămâne timp, câte unul se mai gândeşte şi la imaginea lui, foarte de folos la următoarele alegeri şi mai face câte o acţiune, având grijă să fie înconjurat de multe camere de luat vederi şi de ziarişti, dispuşi să-i cânte lucrătura aşa cum îşi cotcodăceşte găina oul abia făcut, de parcă nu tocmai asta ar fi menirea sa.
Din punct de vedere social, trăim într-o stare permanentă de agitaţie dusă până la extrem. Suportăm zilnic un bombardament mediatic plin de senzaţionalism, de sex, de droguri, de ştiri negative, prin care suntem manipulaţi şi prin care ni se induce ideea că tot ceea ce contează în lumea asta sunt BANII...
Creierele fragile ale copiilor noştri sunt astfel mitraliate sistematic, urmărindu-se trezirea instinctelor primare, anihilarea inteligenţei şi transformarea generaţiilor viitoare într-o turmă de oi, acţiuni în urma cărora fiii noştri nu mai înţeleg ceea ce este bine şi ceea ce este rău, nu mai sunt capabili să facă diferenţa între corect şi incorect, normal şi anormal, decent şi indecent, moral şi imoral.
Trebuie să învăţăm să ne ferim de manipulări şi de provocări. Propaganda şi manipularea sunt lucruri la care unii se pricep foarte bine. Şi tot foarte bine se pricep în a ne asmuţi unul contra celuilalt: “dezbină şi trage foloase”, sau:” dezbină şi stăpâneşte”, sunt două concepte pe care le simţim zilnic pe pielea noastră!...
Este stimulat egoismul feroce, individualismul, orgoliul, nepăsarea faţă de tot ceea ce se petrece în jur şi mai ales faţă de suferinţele altora (mai ales dacă acestea poartă bani).
Este promovată invidia, că armă supremă a dezbinării noastre; societatea actuală ne înrăieşte şi ne învrăjbeşte pentru ca “cineva” să tragă foloase; se practică intens demonizarea, bagatelizarea şi demonetizarea termenilor ce exprima coeziunea şi unitatea dintre membrii unei comunităţi, prin batjocură, provocări şi false etichetări!
Sunt convins că una din cauzele pentru care o ducem din ce în ce mai rău este reaua credinţă şi lipsa totală de bun simţ, care ne-a fost indusă de către cei plătiţi din banii noştri să ne facă viaţa, dacă nu mai bună, măcar, mai NORMALĂ!...
În toţi anii de după revoluţie, românii au votat permanent “contra”: contra comunismului, contra lui Iliescu, a lui Năstase, a lui Băsescu, etc..., fără să se preocupe, însă, de ceea ce pun în locul lor... Important era să nu mai fie cine a fost!...
Şi rezultatele se văd, amarnic, în nivelul nostru de trai; în “fuga” românilor peste hotare; în industria care s-a vândut pe beţe de chibrituri; în agricultura fărâmiţată şi lăsată de izbelişte; în economia care se prăbuşeşte... şi oriunde mai sunteţi dumneavoastră capabili să le vedeţi...
Şi cum încearcă să vină cineva cu o ideie de schimbare, e imediat redus la tăcere de maşina de propagandă gălăgioasă şi de împroşcat noroi, mare specialistă în diversiuni şi în acţiuni de compromitere publică, prin intermediul căreia, idealistul este luat în derâdere, taxat de comunist şi aruncat în derizoriu, chiar înainte de a termina ceea ce are de spus. Inamicii publici trebuiesc anihilaţi din faşă!...
Păi, bine şi atunci nouă ce ne mai rămâne de făcut?
Concluzii:
După părerea “distinşilor” – nimic... Lor le convine de minune postura de conducători de turmă, (numiţi popular ciobani), turmă pe care ei o vor cât mai puţin informată, pentru că cine deţine informaţia deţine şi puterea, cât mai puţin educată, pentru că cei mai puţin instruiţi sunt mai uşor de manipulat şi cât mai săracă, pentru că cei disperat de săraci sunt mult mai uşor (şi mai ieftin) de corupt.
Bun!... Asta e părerea lor. Dar a noastră? A generaţiei “de sacrificiu” cum ne-au numit în vremea dictaturii? Noi ce vrem?
Scuzaţi-mi îndrăzneală, dar eu unul, m-am săturat să mai ascult cât de rău o ducem! M-am săturat să trăiesc într-un “neam de bocitoare”, să trăiesc mereu cu “Drobul de Sare” pe sobă şi eu să stau să mă uit la el şi doar să mă minunez de cât e de periculos!...
Solutii:
E timpul!...
- E timpul să ne unim şi să facem ca ideile bune pentru noi toţi, să coboare din cărţi pe stradă şi să iasă din familie în societate;
- E timpul să ne reamintim că suntem oameni, dotaţi cu raţiune;
- E timpul să reîncepem să gândim, pentru că societatea actuală ne stimulează doar instinctele şi consumismul;
- E timpul să reinvăţăm să ascultăm şi să respectăm opiniile altora chiar şi atunci când nu suntem de acord cu ele;
- Să redescoperim calmul şi starea de normalitate, căci nu întotdeauna cel ce urlă mai tare are şi dreptate;
- Să ne amintim că oamenii sunt fiinţe sociale;
- Să redescoperim care sunt adevăratele valori pentru care merită să trăim;
- Şi să nu uităm că AVEM TIMP!...
- Să învăţăm să citim printre rânduri şi să auzim şi cuvintele nerostite dintr-un discurs public;
- Să învăţăm să respectăm o persoană după cum vorbeşte, după cum se comportă şi după ceea ce face pentru societate şi nu după banii pe care îi are în buzunar (căci respectul nostru îl merită doar cei care şi-au făcut averea în mod cinstit);
- E timpul să ne reamintim şi să ne dăm motive... să zâmbim!
Primul pas:
Partea rationala si onesta a societatii romanesti, din fericire, se misca.
Dupa cum se stie, au luat fiinta foarte multe grupari sub forma de uniuni, asociatii, grupuri de reflectie, miscari, aliante, etc, fiecare din acestea avand scopul nobil de scoatere a Romaniei si a poporului roman la lumina. Toate aceste grupari au, pana la proba contrarie, un numitor comun: Bunul Simt.
Nu-mi propun unirea acestor grupari. Ar fi minunat daca am fi in stare sa trecem peste orgolii, peste ceea ce ne separa, daca ne-am uita, mai intai, la ceea ce ne uneste si daca am incerca sa gasim puterea in noi de a negocia si de a armoniza, ceea ce ne separa! Sunt deja grupari care merg in aceasta directie laudabila!
Vă propun, cu toată modestia, iniţierea unei mişcări de coeziune sociala si ca un prim pas in acest sens va solicit numirea (alegerea, desemnarea) din partea miscarii dumneavoastra, a unui „Delegat pentru relatia cu Miscarea Pentru Bunul Simt” .
Rolul acestui delegat ar fi acela de facilitare a comunicarii in ambele sensuri dintre gruparile noastre, de informare reciproca asupra actiunilor planificate si de a face lobby pentru o eventuala coordonare in vederea desfasurarii de actiuni in comun.
Vom oferi delegatului desemnat de dumneavoastra un loc cu drept de vot in viitorul Consiliu de Coordonare al MBS.
Scopul MBS este acela de a edita un “Cod al bunului Simţ”, în care să cuprindem toată înţelepciunea populară, acumulata din cele mai vechi timpuri si adaptată la necesităţile şi realitaţile zilelor noastre.
Apoi (si acum urmeaza partea cea mai dificila), vom planifica si desfasura actiuni de implementare a acestui Cod in toate straturile societatii civile.
Nu este nevoie sa va subliniez importanta acestui deziderat.
"Miscarea pentru Bunul Simt", din acest moment, isi va subordona toate luarile de pozitie si actiunile, exclusiv insanatosirii si normalizarii relatiilor dintre toate componentele si membrii societatii romanesti, lasand la latitudinea fiecarei grupari sau persoane, libera optiune a orientarii sale politice, fata de care ne declaram, in mod democratic, tot respectul si absoluta echidistanta.
In perioada imediat urmatoare vom transmite acest Comunicat-solicitare, tuturor gruparilor sociale, asociatiilor studentesti si mediilor universitare in general, care ar putea contribui la acest proiect.
Vă propun să ne întâlnim, deocamdată on-line, să punem pe hârtie toate câte le gândim, să le analizăm, cu calm şi luciditate, să ne punem ordine în gândire, să ne învăţăm unii pe alţii şi să ne ajutăm reciproc să conceptualizam si sa infaptuim acest proiect!...
Să ne învăţăm copiii să facă diferenţele cuvenite, să-i educăm şi să-i pregătim pentru punerea în practică a unui astfel de proiect de insanatosire a vietii sociale, intr-o Romanie în care să troneze BUNUL SIMŢ, meritocraţia şi binele comun, pentru că fiecare dintre noi contează, pentru el însuşi, pentru familia lui, pentru toţi cei din jurul său şi pentru societate!...
Pentru clarificari si comunicari, puteti trimite un e-mail la adresa:
pentrubunulsimt@gmail.com
sâmbătă, 6 august 2011
DESPRE LUPTA ANTICORUPTIE.
America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga
iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori,
nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea
mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu,
in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda
in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de
controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui
nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut
de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un
mit... Eugen Alimanescu.
Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic
Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai
toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice,
alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux,
numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica
transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal
pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori
nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de
dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model
american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati
asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin
comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si
saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale
vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete
ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.
Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a
prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub
pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor
bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii
faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara
urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei
iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii
in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza
"gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru
ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna
cunoscut?
Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri
existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost
comisarul Eugen Alimanescu.
Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta
pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil.
Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen
Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat
si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura
Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere
ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea
nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si
cuprinsese prea adanc structurile statului.
Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la
recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un
post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de
membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau
sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea
omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o
veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici
permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul
unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor
scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul
magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a
criminalilor.
Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre
raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de
pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat
al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura
ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin
care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el
isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre
infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din
arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea
criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?
Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul
mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand
in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca
definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta,
era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel,
tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa
dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile
magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu
au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda
vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul
lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.
Moartea vine de la rusi
In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit,
practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa
lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care
bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre
Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care
activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat,
la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe
viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului
acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a
dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu
bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.
Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor
infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu.
Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar
comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor
raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata
imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci.
Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga
din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari.
Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au
ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau
cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume
caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis
Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai
mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au
reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a
scapat viu.
Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae
Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata
tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in
Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la
scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate
asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era
de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se
multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii
transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat
autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa
puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri,
omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii
bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa,
in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar
cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre
ciuruite.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot
sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.
Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa
si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul
comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa
investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui
aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba
de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se
afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa
nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe
care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi
zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.
iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori,
nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea
mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu,
in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda
in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de
controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui
nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut
de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un
mit... Eugen Alimanescu.
Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic
Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai
toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice,
alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux,
numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica
transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal
pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori
nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de
dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model
american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati
asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin
comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si
saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale
vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete
ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.
Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a
prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub
pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor
bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii
faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara
urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei
iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii
in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza
"gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru
ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna
cunoscut?
Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri
existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost
comisarul Eugen Alimanescu.
Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta
pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil.
Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen
Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat
si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura
Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere
ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea
nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si
cuprinsese prea adanc structurile statului.
Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la
recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un
post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de
membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau
sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea
omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o
veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici
permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul
unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor
scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul
magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a
criminalilor.
Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre
raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de
pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat
al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura
ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin
care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el
isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre
infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din
arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea
criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?
Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul
mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand
in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca
definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta,
era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel,
tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa
dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile
magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu
au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda
vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul
lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.
Moartea vine de la rusi
In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit,
practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa
lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care
bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre
Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care
activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat,
la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe
viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului
acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a
dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu
bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.
Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor
infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu.
Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar
comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor
raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata
imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci.
Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga
din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari.
Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au
ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau
cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume
caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis
Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai
mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au
reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a
scapat viu.
Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae
Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata
tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in
Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la
scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate
asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era
de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se
multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii
transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat
autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa
puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri,
omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii
bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa,
in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar
cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre
ciuruite.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot
sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.
Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa
si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul
comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa
investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui
aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba
de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se
afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa
nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe
care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi
zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)