America l-a avut pe Elliot Ness, incoruptibilul justitiar al carui nume se leaga
iremediabil de caderea temutului Al Capone. Italia l-a avut pe Cesare Mori,
nemilosul prefect nazist care a condus, la ordinele lui Benito Mussolini, cea
mai de succes campanie antimafiota din istorie. Circa doua decenii mai tarziu,
in Romania celui de al doilea Razboi Mondial, se nastea un alt nume de legenda
in lupta contra crimei si a infractionalitatii. Un personaj la fel de
controversat precum cei doi celebri precursori ai sai, un justitiar al carui
nume s-a vrut sters pentru totdeauna din memoria oamenilor dar care a reaparut
de fiecare data cand violenta si crima au impanzit strazile. Un nume, un om, un
mit... Eugen Alimanescu.
Bucurestiul ultimului Razboi Mondial - Chicago-ul balcanic
Razboiul isi pusese puternic amprenta asupra Bucurestilor, asa cum facuse cu mai
toate marile orase ale Europei. Din pricina puternicei crize economice,
alimentele si produsele de baza devenisera peste noapte adevarate bunuri de lux,
numai bune pentru operatiuni de contrabanda. Restrictiile la energie electrica
transformasera capitala intr-un veritabil crater pe timp de noapte, un loc ideal
pentru actiunile raufactorilor. In plus, amnistierea detinutilor din inchisori
nu putea decat sa intareasca un fenomen al criminalitatii deja extrem de
dezvoltat. Intr-un atare mediu, nasterea unor grupari criminale dupa model
american nu mai a fost decat o problema de timp. Gangsteri imbracati si inarmati
asemenea celor de peste ocean impanzisera Bucurestiul, epatand prin lux si prin
comportamente extravagante in mijlocul unei populatii subjugate de lipsuri si
saracie. Fiefurile lor erau reprezentate de cele mai rau famate cartiere ale
vremii: Ferentari, Rahova, Petre Ispirescu sau Sebastian, adevarate fortarete
ale crimei in care pana si politistii cu experienta se temeau sa mai intre.
Coruptia atinsese cote inimaginabile, timidele tentative ale politiei de a
prinde unii dintre criminali finalizandu-se rapid cu eliberarea acestora sub
pretexte care mai de care mai ridicole. In schimbul unor sume de bani, a unor
bunuri sau favoruri, avocatii, judecatorii, procurorii, medicii sau politistii
faceau scapat aproape orice raufacator. Probele incriminatoare dispareau fara
urma, martorii erau ucisi inainte de a putea depune marturie in fata justitiei
iar cei care scapau cu viata isi retrageau subit afirmatiile. In rarele situatii
in care un gangster ajungea in spatele gratiilor, acesta era eliberat din cauza
"gravelor probleme medicale", "pentru buna purtare" sau, pur si simplu, pentru
ca pedeapsa data era prea mica in comparatie cu gravitatea faptelor. Va suna
cunoscut?
Parea ca nimic nu se mai poate face dar, totusi, in Romania acelor vremuri
existau inca oameni care nu puteau fi cumparati. Iar unul dintre ei a fost
comisarul Eugen Alimanescu.
Nascut la Slatina, in anul 1916, tanarul Alimanescu opta pentru o existenta
pasnica, urmand cursurile scolii care l-ar fi ajutat sa devina contabil.
Razboiul este cel care schimba radical optiunea viitorului comisar, iar Eugen
Alimescu, dupa ce ia parte activ la luptele de pe frontul sovietic, este decorat
si, la intoarcerea in tara, este numit in functia de comisar-sef la Prefectura
Bucurestiului. In aria sa de actiune intrau atunci cele mai rau famate cartiere
ale Bucurestiului. Dupa primele esecuri, Alimanescu realizeaza ca nu va putea
nicicand sa reuseasca in initiativele sale. Coruptia era prea puternica si
cuprinsese prea adanc structurile statului.
Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la
recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un
post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de
membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau
sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea
omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o
veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici
permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul
unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor
scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul
magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a
criminalilor.
Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre
raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de
pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat
al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura
ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin
care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el
isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre
infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din
arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea
criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?
Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul
mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand
in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca
definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta,
era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel,
tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa
dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile
magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu
au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda
vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul
lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei.
Moartea vine de la rusi
In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit,
practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa
lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care
bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre
Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care
activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat,
la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe
viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului
acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a
dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu
bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte.
Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor
infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu.
Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar
comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor
raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata
imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci.
Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga
din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari.
Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au
ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau
cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume
caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis
Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai
mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au
reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a
scapat viu.
Printre cei care alesesera calea fugii din Bucuresti se numara si Nicolae
Purecica, poreclit Nae Chioru, un individ deja dat in urmarire generala in toata
tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in
Ferentari. De aceasta data, criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la
scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc. Zeci de atacuri armate
asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce era
de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se
multumeau doar cu talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii
transau asemenea vitelor de la abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat
autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze la singurul om care putea sa
puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu. Deghizat in om de afaceri,
omul legii ii dadea de urma criminalului si se lasa condus in mijlocul intregii
bande. Ceea ce parea a fi o noua talharie urmata de crima s-a transformat, insa,
in macel. Agentii "Fulger" au deschis focul la vederea raufacatorilor. In doar
cateva minute, din grupul lui Nae Chioru nu mai ramasesera decat cateva cadavre
ciuruite.
Dar totul are un sfarsit. Bucurestiul arata altfel si oamenii intelegeau ca pot
sa traiasca liber, fara teama gangsterilor care ii terorizasera nu de mult.
Alimanescu era un nume cu notorietate in randul criminalilor si toti evitau sa
si-l puna pe urme. A venit insa "Cazul de la Sinaia", caz descris de fostul
comisar, Traian Tandin, in cartea sa "Jafuri celebre din Romania". Chemat sa
investigheze furtul unei cantitati impresionante de bijuterii din casa unui
aristocrat din Sinaia, comisarul dadea rapid de urma raufacatorilor. Era vorba
de o intreaga banda formata din ofiteri rusi. Cum la vremea aceea, Romania se
afla in plina ocupatie sovietica, cazul parea cu atat mai dificil. Obisnuit sa
nu faca nicio concesie, Alimanescu i-a chemat pe toti cei implicati in casa pe
care o jefuisera de curand. A urmat un schimb rapid de focuri iar ofiterii rusi
zaceau intr-o balta de sange. A fost sfarsitul comisarului Alimanescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu