Daca timp de mai bine de cinci ani de zile (APROAPE TOATA CANDIDATURA CHIORULUI), m-am multumit ca in umilele mele ziceri facute pe mai multe bloguri cat si pe diferite forumuri sa lupt impotriva lui chiombila si a clanului sau de mafioti
, fara a incerca sa fac propaganda pro social-democratilor, chit ca simpatiile mele politice declarate se indreapta catre doctrina acestora, iata ca a venit vremea sa mai schimb registrul zicerilor anti-anticristului (sic!) in sensul de a milita pentru ca actuala alianta , cu acte in regula, dintre social-democrati si liberali sa aiba taria si puterea sa ne izbaveasca de cel rau si sa repuna Romania pe linia de plutire.
Este adevarat ca le-a luat ceva timp celor doua partide sa realizeze faptul ca numai uniti pot dovedi aceasta gasca de termite portocaliii, care practic au ros din temelia Romaniei de au adus-o la nivelul la care oricand se poate darama peste locuitorii ei, in situatia in care chiombu’ si sleahta sa mai sunt lasati mult timp sa-si faca mendrele cu destinele romanilor, devalizand la greu banul public.
Poate ca daca dupa ultimile alegeri parlamentare, un anumit domn Tariceanu n-ar fi umblat cu coada pe sus precum capra Irinucai, dorindu-se musai prim ministru la un scor de numai 15% din sufragiile electoratului, alta ar fi fost soarta Romaniei astazi si alta arie s-ar fi auzit dinspre Cotroceni si Palatul Victoria. Dar n-a fost sa fie, a trebuit sa ni se serveasca o lectie aspra si sa inghitim paharul umilintei si batjocurii nationale pana la fund pentru a intelege cu cine avem de a face cand rostim Basescu sau PDL.
Faptul ca social democratii si liberalii pot guverna impreuna si cu rezultate foarte bune a fost deja dovedit in practica, in guvernarea trecuta atunci cand,0 sprijiniti in Parlament de social-democrati, liberalii, minoritari la guvernare, mai aveau putin si ne scapau de chiombila prin generarea unui atac de cord pe motiv de neputinta acestuia de a scapa de Tariceanu. Pe langa muhaielele portocaliii puse de chiombu’ la carma guvernarii, doar cu scopul ascultarii sale neconditionate si pretul banului public insusit fara rusine de aceste termite imputite, atat social democratii cat si liberaliii au dovedit in timp ca dispun de rezerve serioase in ceea ce priveste compatibilitatea politicienilor lor cu functiile ministerial-manageriale de pe care vor incerca scoaterea Romaniei din haznaua in care ne-a varat o mana de impotenti intelectuali in frunte cu Sarsaila.
Cred ca si acum derbedeii basescului se ciupesc si se inteapa cu acul sa se convinga de faptul ca sunt treji si nu traiesc cosmarul acestei Uniuni infaptuite, a carei prezenta in spatiul politic dambovitean inseamna de fapt decesul politic al acestei adunaturi de lichele autointitulate in bajocura partid democrat liberal.
Din portocaliii si bucalati, golanii basescului au devenit pamantii si trasi la fata ca magarul la invartosata, convinsi fiind ca a inceput numaratoarea inversa si ca oricat ar compara Videanu cresterea pdl in sondaje cu devenirea lui Fat Frumos in viata, intr-un an cat altii in sapte, sau oricat ar reusi ei sa fure in viitoarele alegeri, pdl-ul a inceput deja sa puta a hoit, iar sustinatorii lui incep sa-si caute de lucru prin alte parti. Declarativ intentiile membrilor noii Uniuni suna mai mult decat frumos, motiv pentru care ma rog la Dumnezeu sa-i tina la minte tot asa, sa lase ambitiile personale la o parte si sa se concentreze doar pe ideea de a ne scapa de chiomb si de a scoate Romania din mizeria in care ne aflam.
Felicitari liberali, felicitari social democrati, tineti-o tot asa, pe ei, pe mama lor de borfasi si javre ordinare!
E un pas important pentru Romania, in directia buna. Insa nu cred ca Basescu si clica mai pot fi inlocuiti prin mijloace democratice. Vor recurge la orice mijloace, oricat de murdare, pentru a ramane in functie. Ar fi bine sa va organizati si in acest sens chiar daca va repugna acest mod de a face politica. Poate “micutul Che” are mai putine retineri in acest sens.
Nu supraestimati nemultumirea populara. Basescu va anuntza inainte de alegeri ca “Romania a iesit din criza” si va face niste cadouri electorale pe bani imprumutati, sau luati din viitor. La cultura politica din Romania, orice e posibil. Basescu mizeaza foarte mult pe “Radio Santz”, adica pe apetenta romanilor in a transmite si amplifica stiri negative, neverificate, de a face “dezvaluiri”.
Pe concurentii pe care ii va considera periculosi Basescu ii va tine in procese politice si santaje. Va plati grupuri de influenta din afara tarii (gen FAZ) pentru a-si discredita adversarii, fara a-i pasa nici o secunda ca loveste si in imaginea tarii. Va accepta orice compromisuri strategice, cu oricine il va sustine.
Nu neglijati “talibanismul” intelectualilor si intelectualoizilor de dreapta. Apelurile la solidaritate sau la interesul national sunt inutile pentru aceasta specie fundamentalista, indiferent de IQ. Probabil multi se vor incepe sa sustina si mai puternic monarhia.
Cu siguranta mai exista destui care au si inteligentza si caracterul pentru a face alegerea corecta.
Mircea Badea relata cam cum e si cum a fost mereu cu ideologiile la noi, comparandu-le cu pudra de zahar peste un maldar de rah..t. Si mai completa ca cei care se declara de dreapta “sunt prosti sau ceva de genul acesta daca voteaza PDL” numai fiindca acesta se declara de dreapta,si “nu tin cont de toate figurile destate ce formeaza acest partid.”
Deci ,nu trebuie sa ne mai cantonam in ideologii care oricum nu exista,idee pe care o avansa si D-l Adrian Nastase la un moment dat.
In acelasi mod,insa,ca o analogie , daca un om este de stanga,dar stanga este mai mult decat dezamagitoare ,daca promoveaza la fel personaje de tot rasul,are la fel, figuri detestate, daca principiile si valorile pe care le proclama sunt doar vorbe in vant,inseamna ca cei ce se declara de stanga si voteaza un astfel de partid cu asemenea personaje si asemeni atitudini ,doar fiindca acesta se declara de stanga ,ar fi la fel de prosti.
In concluzie ,pana la urma ,cred ca au dreptate D-nii Adrian Nastase si Mircea Badea .Nu trebuie sa ne chioram asa insistent la ideologii ,mai ales ca nici nu prea exista ,asa ca daca suntem de stanga nu trebuie sa votam stanga ca vom da dovada de prostie,(nu?) punand stampila pe o serie de personaje incompetente ,oneroase si girandu-le ,printre foarte putinii care ar merita poate votati,aceia care nu si-au pierdut omenia,empatia ,au ceva scoala si par ceva mai sinceri.
Personajele ce sunt azi la putere ,relele pe care le observam si pe care le relateaza si presa, sunt mult mai criticabile tocmai fiindca momentan ele detin puterea. Dar acelasi tip de personaje ,cu acelasi tip de comportament si cu aceleasi caractere si metehne detestabile se gasesc si de partea cealalta a baricadei ,si paradoxal si ei detin puterea,controland judetele sau diverse zone ,presa,etc…Trebuie sa-i privim cu ochi mai ingaduitori si sa-i giram pe plan local sau pentru planul central, parlament ?? Si vor deveni mai inteligenti,mai onesti,mai preocupati de problemele oamenilor cand vor fi in functii si mai inalte in locul acestora de acum?
Dar nu mai corect si mai credibil ar fi fost ca schimbarea sa se produca si sa aduca oameni mai curati ,mai onesti? Din pacate nu acest lucru ii preocupa.Iar daca acum cand e in opozitie, PSD gireaza astfel de personaje si le promoveaza ,daca acum are tot felul de comportamente prin oamenii lor din teritoriu,daca acum cand e in opozitie nu-si respecta propriile principii si pe oamenii de buna credinta,atunci la ce comportament,empatie,onestitate,principialitate sa ne asteptam din partea lor daca vor veni la putere?
Asa ca ne ramane fie sa servim ‘ciorba USL’ preparata de opozitie punand toate ingredientele in ea,fie supa subtire si rece oferita de putere.Daca servim supa rece fara calorii pe care ne-o ofera puterea o sa ne chioraie in continuare matele ,asa ca vom sari sa servim ciorba fierbinte si aparent apetisanta oferita de opozitie care dupa atata chiorait de mate pica tare bine,doar ca s-ar putea ca dupa prima inghititura sa ne inecam cu oasele ,zgarciurile si soricurile din ea!
Ce sa faci,bucatarii ‘au uitat ‘sa le scoata!
Daca s-a facut marea alianta pentru a veni la putere in 2012,liderii sau reprezentantii de seama n-o sa mai fie autisti,o sa se respecte principiile proclamate,o sa primeze competenta,o sa se infaptuiasca dreptatea,o sa fie interes real pentru cetatean,o sa se renunte la ipocrizie ? Ma indoiesc,doar gandindu-ma la atitudinea lor din prezent.
Ma intreb or fi existand cu adevarat politicieni “vii” ,cu reactii,cu pragmatism,cu dorinta de a rezolva situatiile , de a face concret niste lucruri,de a lua decizii rapide si corecte ,atunci cand e vorba de situatii ale celorlalti si nu cand este vorba direct sau indirect de persoana proprie?
Recunosc ca n-am zabovit prea mult (ca altadata ) la tv. sa vad stirile cu marea alianta. Dar asa pe fragmente am auzit cuvinte ,propozitii din diversele discursuri si am avut o senzatia de “déjà vu”,izvorata din zecile de sedinte,conferinte ,congrese,in care se spun aceleasi lucruri despre principii,meritocratie,competenta ,de preocupare,de reguli,corectitudine,etc…..Si raman doar vorbele frumos impaiate in discursuri care mai de care mai colorate .
Si dincolo de discurs ,in spatele lui se afla de fapt realitatea urata si gregara .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu